În atelierele de scriere creativă, am convenit cu copiii din comunitatea Bibliotecii Metropolitane București, filiala Dimitrie Cantemir să-și aleagă o carte care le-a plăcut și să-i modifice finalul. Maria Drig, 10 ani, Școala Centrală a ales să scrie un alt final romanului „Pădurea fermecată”, Enid Blyton, editura Arthur.

 

Pădurea Fermecată – final alternativ

„Pădurea Fermecată” este romanul care îi duce pe meleagurile copilăriei, într-un mod original impecabil, printr-o scriere reușită și ilustrații deosebite, atât pe copii, cât și pe adulții dornici să retrăiască această vârstă. La zece ani am citit pe nerăsuflate cartea și mi-am dorit ca ultimul capitol să îmi aparțină.Iată-l!

După ce au terminat petrecerea pe Tărâmul Zilelor de Naștere, cei trei frați s-au reîntors în dormitoarele lor pentru a se odihni și a intra în magia viselor copiilor fericiți. Când prima rază de soare a dimineții le-a dat trezirea, o nouă aventură îi aștepta. Devenise o rutină, ca atunci când au timp liber să meargă în Pădurea Fermecată. La micul dejun, Frannie și-a umplut buzunarele cu multe dulciuri, în special caramele pentru Luna-Plină. La intrarea în pădure au avut surpriza să-i întâlnească pe Luna-Plină, Mătăsuța și Moș Cratiță. Frannie le-a împărțit fiecăruia dulcele preferat. În timp ce își savura caramelele cu lapte, Luna-Plină a exclamat :

– Dragii mei , ce ar fi să mergem azi pe Tărâmul Dulciurilor ?
– Uraaa ! Asta da surpriză… de-ar ști mama… !
Joe, Beth și Frannie, alături de cei trei prieteni ai lor, au descoperit Tărâmul Dulciurilor și mare le-a fost mirarea când au întâlnit : copacii din vată de zahăr, case din turtă dulce, fântâni de ciocolată, florile acadea, lacurile de budincă sau marea de limonadă cu ghimbir …. La un moment dat s-au oprit în fața unei case ce arăta puțin diferit, avea acoperiș de ciocolată albă, pereți de turtă dulce, ferestre din halviță și ușă din marțipan. Copiii, de poftă, de foame au început să guste din casă, au mâncat toate ferestrele, jumătate din acoperiș și peretele din partea stângă, de la intrare.

Casa mâncată de copii se refăcea singură, devenind din ce în ce mai frumoasă. Stăpânul casei, Zahăr Brun a fost fericit să vadă această transformare și i-a răsplătit cu un coș uriaș plin cu delicioasele Prăjituri Amintire, care făceau să nu îți dispară niciodată amintirile personale. Timpul s-a scurs, iar copiii trebuiau să se întoarcă acasă. A fost cel mai dulce și spectaculos tărâm. Mama a fost fericită să guste Prăjitura Amintire și, de atunci, în fiecare seară le povestește detaliat toate năzdravăniile sale din copilărie.