Ozana Oancea uneori încă e actriță, alteori traduce, alteori organizează evenimente culturale pentru oameni mari și, din când în când, face spectacole cu copii.
O vreme a cam pierdut obiceiul sănătos al lecturii susținute, dar s-a autodiagnosticat și se tratează.
„Când încă nu știam să citesc, tatăl meu zicea că abia așteaptă ziua în care vom putea sta toți trei cu câte o carte în mână. Ziua aia a venit repede și a durat mult.
Plecarea în Germania a vecinilor sași (din București) m-a lăsat cu un prim regret copilăros-amoros (hei, Boba!) și cu un vraf de cărți nemțești, inclusiv un fel de almanah cu Donald Duck, niște comics și câteva superbe cărticele cu animale. Solito, der kleine verlassene Hund. I-am dat mamei mele cărțile astea pentru un inspector (pentru copilul sau copiii lui, desigur) care o superviza la un examen și nu le-am mai văzut înapoi. Am suferit ani, ani, ani. O vreme am locuit într-un fel de cămară a casei în care locuiam. Tatăl meu făcuse o mobilă pe dimensiuni: o laviță din zid în zid, sub un raft de cărți – din zid în zid – și un dulap din care o bucată lipsea, acolo era locul mașinii de cusut. Borta aia în dulap a devenit biroul meu de școlar. Cămăruța întunecoasă și ferită era containerul ideal pentru un copil și rezerva lui de cărți. Mi-am amintit de Solito, dar nu-mi amintesc exact titlul rescrierii istoriei lui Tristan și a Izoldei care m-a ținut trează adânc în noapte pentru prima oară, în containerul meu ergonomic. Antologia inocenței, alcătuită de Iordan Chimet, a fost cartea cu care diriginta mea, Bianca Știubea, ne-a zăpăcit complet înainte de despărțirea de după clasa a 8-a.
Când mă gândeam cum să leg pledoaria pentru plăcerea cititului de ceva familiar copiilor din comuna transilvană unde voi merge, de îndată ce va fi posibil, mi-am amintit de Platero și eu, descoperit demult, în Antologie. Fi-va, deci, melancolic și ghiduș, despre măgari, în literatură, pictură și muzică.”
Într-o zi, Nastratin Hogea a plecat cu măgarul la târg, să îl vândă. Ajungând în târg, i-a spus samsarului târgului:
– Dacă poţi să-mi vinzi măgarul ăsta nărăvaş, îţi voi da o plată frumoasă.
Samsarul a luat măgarul de funie, a mers în mijlocul târgului şi a început să îl laude în gura mare: „Măgarul este atât de ascultător, atât de muncitor, atât de sănătos…”
Lui Nastratin i-a părut rău că vinde un măgar atât de bun şi şi-a spus:
– Un om deştept nu vinde un asemenea măgar!
S-a dus repede la samsar, i-a luat funia din mână şi a plecat bucuros, cu măgarul, spre casă.
Peripețiile lui Nastratin Hogea – Anton Pann (editura Arthur)